Sari la conținut
Sala de banchet amenajată în seră, pictată în acuarelă

Cristina & Cosmin

24 iulie 2027

Iris Orangerie, Pădurea Snagov

Povestea noastră

Dragoste la prima vedere? Noi chiar am crezut în ea, după ce am trăit-o.

Sunt întâlniri care schimbă totul. A noastră a avut loc în octombrie 2023: ne-am cunoscut, și în mai puțin de 24 de ore ne-am hotărât să rămânem împreună. Cam repede, ar zice unii. Perfect la timp, zicem noi.

Ne-am îndrăgostit din întâmplare, dar am continuat să ne iubim cât se poate de intenționat.

Au trecut trei ani, dar am trăit cât alții în zece: atâtea am văzut, am trăit și am împărțit. Am umblat mult prin lume, ne-am pierdut prin orașe străine și ne-am regăsit mereu unul în celălalt. Cele mai frumoase locuri le-am găsit fără să le căutăm: o stradă luată la întâmplare, un drum care nu era în plan, o cotitură care ne-a dus exact unde trebuia. Pe unde am trecut, am lăsat urme: o părticică din noi pe o plajă, alta într-o piață aglomerată, alta într-un apus pe care l-am privit împreună. Așa că, dacă lumea ar avea o hartă a poveștii noastre, ar avea buline peste tot. Am ajuns să ne înțelegem dintr-o privire și am rămas unul lângă altul, în zilele senine, dar și în cele cu furtună.

În martie 2026, în Hong Kong, locul care ne-a rămas cel mai drag, ne-am logodit. Unul dintre momentele pe care nu le uiți niciodată.

Suntem diferiți în multe feluri și asemănători în cele esențiale, ca două piese de puzzle care par făcute una pentru cealaltă. Unul dintre noi vede întâi imaginea de ansamblu, celălalt observă detaliile. Ne completăm în tot ce contează: unde unul ezită, celălalt are curaj, iar unde unul se grăbește, celălalt știe să aștepte. Nu ne-am dorit niciodată să fim la fel, ci să ne fim sprijin, iar din diferențele noastre s-a născut echilibrul. De aceea, împreună ne iese cel mai bine.

Acum pornim spre o nouă etapă, aceea de familie, și ne-am dori ca pe 24 iulie 2027, când ne unim destinele, lumea noastră dragă să ne fie alături. Bucuria e mai mare atunci când o împărțim cu voi.

Cristina și Cosmin împreună
1 / 31

Noi,

Cristina&Cosmin

Alături de familiile noastre și călăuziți de nașii noștri:

Elena & Răzvan Ionescu

Vă invităm să ne fiți alături
în ziua nunții noastre

24 iulie 2027

Cununia religioasă

Biserica „Sfântul Spiridon Nou”

Biserica „Sfântul Spiridon Nou” din București

Petrecerea

Iris OrangeriePădurea Snagov

Interiorul orangeriei, cu arcada și șemineul împodobit cu flori
1 / 9

Vă așteptăm cu drag!

Ne vedem la nuntă în

–

zile

–

ore

–

minute

–

secunde

Confirmare

Vă rugăm să ne confirmați participarea până la 30 mai 2027.

1.
2.Veți participa la nuntă?
3.

Poze de nuntă

Nu avem încă poze de la nuntă pe care să le împărtășim, dar imediat ce vor deveni disponibile, le vom pune la dispoziție aici.

De asemenea, vă încurajăm să ne transmiteți pozele voastre. Vă rugăm să folosiți această pagină pentru a încărca fotografii și pentru a ne ajuta să trăim evenimentul și din perspectiva voastră!

Date de contact

În cazul în care aveți întrebări, cerințe speciale sau aveți nevoie de ajutor în planificarea vizitei, ne puteți contacta oricând prin telefon sau pe WhatsApp.

Cristina: 0745 055 605

Cosmin: 0741 046 449